Predare integrată prin povești

Vă așteptăm la un 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆  𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 pentru a descoperi împreună modalitățile prin care putem integra literația în viața copiiilor pe care îi îndrumăm.

📖 Atelierul „Predare integrată prin povești” este menit să ne aducă aproape și să împărtășim bune practici despre cum putem construi învățare cu ajutorul poveștilor.

✨Alături de noi o vom avea pe scriitoarea Mihaela Coșescu. Mamă a doi copii și autoare de povești de suflet, Mihaela scrie pentru noi toți. Poveștile sale bucură și apropie oamenii mici și mari. Scriitoarea crede în puterea oamenilor de a schimba lumea în bine și își dorește ca poveștile sale să îi susțină în dezvoltarea și creșterea lor.

📅 Dată: 4.07.2022, ora 19:00-20:00;

📍 Adresă: Castelul Nako, Str. Republicii 10, Sânnicolau Mare;

🔥 Avem un 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞, iar înscrierea este necesară pentru a putea participa.

👉Pentru participare este necesar să completaţi formularul:

https://forms.gle/GBxnJ3p6pi6QCTEy8 

🙌 Atelierul nu presupune o taxă de participare, iar costurile organizatorice sunt susţinute prin “Literația SUSține educația”, proiect finanţat de comunitate prin programul Timotion. Participanţii pot face (opţional) donaţii pentru susţinerea proiectelor organizaţiei.

🙌 De ce este gratuit?

Datorită alergătorilor și donatorilor care ne-au susținut la Timotion VIII #facempaşi pentru educaţie.

☀️Vă așteptăm cu entuziasm! 

Leave a Comment