Cum implicăm elevii la clasă? Câteva sfaturi + un ghid de îndrumare

Implicarea și motivarea elevilor de a participa la ore rămâne una dintre cele mai mari provocări ale profesorilor de azi. Interesul acordat de către elevi activităților la clasă este esențial pentru învățare și dezvoltare personală-cu cât un elev este mai implicat la oră, cu atât acordă mai multă atenție subiectului și absoarbe mai bine cele predate.

Punctăm în cele ce urmează câteva idei principale din materialul “Participarea copilului – Ghid pentru cadre didactice” publicat de UNICEF.

Aşadar, ce presupune această implicare?

Să menții un elev implicat presupune mai mult decât a-l păstra atent pe parcursul orelor.

Implicarea autentică se manifestă la trei niveluri:

Implicarea comportamentală – când elevul dă dovadă de o purtare bună la ore și în pauze;

Implicarea emoțională – când elevul apreciază activitățile la care ia parte și îi face plăcere să participe;

Implicarea cognitivă – când elevul depune efort activ pentru a înțelege mai bine un anumit subiect.

Pentru a spori implicarea la clasă, este important că profesorii să urmărească toate aceste niveluri.

Este necesar să înțelegem că motivația de a se implica în activitatea la clasă reprezintă o provocare pentru orice elev, chiar și pentru cei mai competenți.

De asemenea, nivelul de interes al elevului va oscila de la o zi la alta, influențat de diverși factori interni sau externi, ca de exemplu:

  • Elevul nu are încă dezvoltată nicio abilitate legată de subiectul predat.
  • Elevul cunoaște deja subiectul predat și nu se simte îndeajuns de stimulat.
  • Elevul are dificultăți în a învăța și reține informația predată.
  • Metoda de predare nu este adaptată stilului de învățare al elevului.
  • Lipsa de încurajare din partea profesorului.
  • Experienţe anterioare neplăcute, legate de respectivul subiect (evaluări negative, critici etc.).
  • Faptul că elevul nu vede relevanţa subiectului/activităţii, raportat la viaţa de zi cu zi.
  • Probleme personale ale elevului, în cadrul sau în afara şcolii.

Pentru a crește nivelul de interes și implicare al elevilor în timpul orelor, este necesar ca activitățile derulate să respecte câteva cerințe:

  • Copiii să înțeleagă și să împărtășească scopurile și sarcinile proiectului / activității;
  • Rolul elevilor să fie semnificativ și să nu servească drept decor pentru acțiunile profesorilor;
  • Toți cei implicați să fie apreciați, ascultați și luați în serios.

Participarea elevilor nu trebuie înțeleasă ca referindu-se exclusiv la acțiuni legate de materia predată, ci și ca un proces în care aceștia se informează, analizează un anumit subiect, adoptă o anumită poziție față de o situație, se consultă și cooperează pentru diverse proiecte ce vizează atât clasa, materia predată cât și proiecte mai ample ale școlii.

Potrivit acestei perspective, în cadrul ghidului se disting următoarele stadii ale participării:

Stadiul de informare – Elevii citesc; caută informații; sunt la curent cu ce se predă-cu ce se întâmplă în școală; întreabă și ascultă.

Stadiul de reflecție – Elevii filtrează informația, analizează ce este adevărat sau fals, verifică sursele de proveniență ale informațiilor, analizează posibilitățile și estimează consecințele unei acțiuni.

Stadiul de adoptarea a unor atitudini – Elevii adoptă o anumită atitudine față de anumite evenimente sau fapte; își exprimă punctul de vedere; argumentează și explică.

Stadiul de dialog și decizie – Elevii discută cu cei din jur; își argumentează opiniile; ascultă ce au de spus ceilalți; respectă punctul de vedere al celorlalți și dreptul lor la opinie; își asumă responsabilități; nu stau deoparte când se iau decizii și conștientizează propriile responsabilități.

Stadiul de acțiune – Elevii propun soluții și inițiază acțiuni; îi implică pe ceilalți sau îi ajută pe cei din jur; se alătura acțiunilor colegilor atunci când sunt de acord cu scopul acestora și cu modul de desfășurare.

Modaliăţi de încurajare a participării elevului

Motivația de a participa la activitățile clasei crește atunci când elevii se simt împuterniciți. Acest lucru nu înseamnă că profesorii ar trebui să predea elevilor controlul clasei.

Înseamnă, mai degrabă că este nevoie de a ajuta elevii să își asume o responsabilitate mai mare pentru procesul lor de învățare.

În varianta tradițională a predării, un învățător stă în fața clasei și transmite informația elevilor aflați în bănci; elevii parcurg manualul și caietele auxiliare, memorează informația și fac exercițiile corespunzătoare lecției predate.

Foarte rar își părăsesc locul și nu pot vorbi decât dacă sunt numiți de profesor.

În varianta modernă de predare, din fericire, lucrurile se întâmplă diferit.

Spațiul în  clasă poate fi aranjat în funcție de cum consideră mai potrivit profesorul împreună cu elevii; toată lumea se poate mișca, așeza în grupuri, discuta, împărți și folosi resurse comune pentru o activitate sau un proiect.

Renunțarea la rigiditatea tradițională se traduce într-o clasă mai vie, asemănătoare cu viața dincolo de școală, fapt ce îi face pe elevi să se simtă mai în largul lor, crescandu-le implicit motivația de a participa la activitățile desfășurate.

Un studiu derulat de ASCD (Asociația pentru Supervizarea Curriculum-ului de Învățământ din Statele Unite) legat de ce anume îi motivează pe oameni să se implice în anumite activități, a concluzionat că există patru stimulente esențiale, în directă conexiune cu nevoi umane specifice:

  • Probabilitatea de a avea succes în respectiva activitate (nevoia de măiestrie, de pricepere);
  • Curiozitate legată de respectiva activitate (nevoia de a descoperi și înțelege);
  • Originalitate cu care activitatea vine la pachet (nevoia de exprimare personală);
  • Relațiile implicate în desfășurarea activității (nevoia de cooperare)

Toate aceste “stimulente”, aplicate la clasă, în condiții prielnice și adaptate la nivelul elevilor, pot crea energia necesară pentru ca aceștia să se implice și să facă față provocărilor procesului de învățare.

Însă pentru a le integra temeinic, apar o serie de întrebări la care profesorii trebuie să își răspundă pentru a crește nivelul de participare al elevilor.

  • În ce condiții se simt elevii capabili să obțină mici sau mari succese?
  • Ce anume îi face curioși?
  • Cum îi putem încuraja pe elevi să își exprime personalitatea?
  • Cum îi putem motiva pe elevi să învețe prin cooperarea cu restul colegilor?

Câteva activități ce pot ajuta în găsirea răspunsurilor la aceste întrebări:

  • Implicarea elevilor în planificarea activităților de clasă;
  • Realizarea de către elevi a unei liste cu propuneri despre cum ar putea să facă școală mai prietenoasă și cum se pot implica în aplicarea sugestiilor lor;
  • Posibilitatea de a face prezentări despre o anume temă care îl pasionează;
  • Propunerea de activități competiționale-competiția prietenoasă poate motiva elevul și încuraja munca în echipă.
  • Asocierea lecției predate cu aplicații practice ale acesteia în contextul vieții de zi.

Dincolo de ideile avute, participarea este cu atât mai eficientă, cu cât vine mai natural și firesc și nu reprezintă încă o “tema” pe care copilul trebuie să o îndeplinească.

Pentru a fi un proces pe care copilul să dorească să-l repete, este necesar ca orice activitatea să se desfășoare cu bucurie și plăcere, cu răbdare din partea dascălului, cu valorificarea punctelor forțe ale copilului și cu accentuarea progreselor făcute.

Ghidul se încheie cu sublinierea celei mai importante lecții pentru profesori-un exercițiu care ar trebui să se regăsească zi de zi în relația cu elevii, pentru a obține implicarea autentică a acestora: participarea începe cu ascultarea.

“Pentru a afla punctul de vedere al elevului, indiferent de vârsta pe care o are, este necesar ca profesorii să asculte cu atenție, renunțând la ideea preconcepută că ei știu mai bine pentru că au mai multă experiență. Este posibil, ca tocmai lipsa de experiență și de tipare în gândirea copilului să fie atuul pentru elaborarea de idei simple și potrivite.”

[Descarcă de aici, ghidul complet]

Leave a Comment